Trece timpul ăsta ca un pisoi, nici nu-l văd, nici nu-l aud. Doar firele albe ce se cer vopsite și câte un rid nou mă fac să caut buletinul. Dar nici pe ăsta nu-l văd bine, că-s mioapă.
Sunt dimineți în care spatele meu se crede scândură. Mă încalț cu greu bombănind ploaia de afară.
Trece timpul ăsta ca un pisoi, nici nu-l văd, nici nu-l aud. Doar firele albe ce se cer vopsite și câte un rid nou mă fac să caut buletinul. Dar nici pe ăsta nu-l văd bine, că-s mioapă.
Sunt dimineți în care spatele meu se crede scândură. Mă încalț cu greu bombănind ploaia de afară.
Privind buletinul, gândul îmi zboară la concediul de odihnă numit pensie, dar vai, cei x ani care mă despart de el pot deveni, după cei de la știri, 2 x….concediu medical scurt mă așteaptă…
Copiii mei cresc. Unul e deja bărbat, mă va face soacră (iecs!!!) la toamnă, și în puțini ani bunică (un alt cuvânt de iecs…). Aș prefera să fiu strigată pe nume, că de aia îl am.
La serviciu, vine un coleg bucureștean. Pe toate le știe omul ăsta. Dar îmi dă o stare de cenușiu de-mi vine să-mi iau câmpii….Avem salarii…
Vezi articolul original 147 de cuvinte mai mult
Esti crestin? 